TÂRGOVIȘTE. Piroș Security Arad a făcut spectacol în etapa a 8-a din play-out-ul Ligii 1 de fotbal feminin, pe terenul lui CSȘ Târgoviște. „Leoaicele” s-au impus cu 10-1 (4-0) în partida cu ultima clasată. Ion a reușit patru goluri, Bozian și Sally câte două, iar Kugler și Jarnea au înscris o dată, conform site-ului oficial al FRF.
În formula Maha – Cauni, Granados, Ion, Stanoiev, Prunar, Bozian, Varga, Kugler, Jarnea, Sally, Piroș a zburdat pe terenul nou-promovatei care se va întoarce în eșalonul secund la finalul acestui campionat. Mihai Tătăranu, antrenorul gazdelor, a început cu Horga – Rădoi, Niculae, Teodorescu, Ștefan, Dinu, Vișinescu, Însurățelu, Ungureanu, Stroe, Milos.
Bozian a deschis scorul în minutul 18, din lovitură liberă, iar Sally a dublat avantajul în minutul 30. Ion a punctat în minutul 42, iar Kugler și-a trecut numele pe lista marcatoarelor în finalul reprizei, astfel că „leoaicele” conduceau cu 4-0 la pauză. Bozian a făcut „dubla” în minutul 53, tot din lovitură liberă. Ion a înscris în minutul 56, iar Însurățelu a reușit golul de onoare al „lanternei roșii” în minutul 62. Jarnea a punctat în minutul 74 și Piroș n-a avut milă de adversar în finalul partidei, cu alte trei goluri în ultimul sfert de oră. Ion a ajuns la patru goluri în acest joc după ce a mai înscris în minutele 76 și 85, iar Sally a făcut și ea „dubla” în minutul 87. Ion și Sally au împlinit în weekend 25 și 32 de ani.
Rezultate și clasament
În play-out s-a mai înregistrat un 10-1, victorie obținută acasă de Banat Girls cu Universitatea Galați. Fotbal Feminin Baia Mare a reușit o revenire spectaculoasă pe terenul lui Ladies Târgu Mureș, câștigând cu 4-3, cu trei goluri după minutul 70.
Piroș a ajuns la 40 de puncte, având 7 victorii și un egal în play-out, cu 44 de goluri marcate și doar 3 primite. Pentru elevele lui Dan Cuedan urmează un joc pe propriul teren duminica viitoare, cu FF Baia Mare, după care vor încheia campionatul la Târgu Mureș, în 29 mai.
Băimărencele sunt pe doi cu 24 de puncte (4 victorii/1 egal/2 înfrângeri). Banat Girls a urcat pe trei, cu 19 puncte (3/3/1). Cele două mai au de disputat restanța din prima etapă, în 18 mai. Ladies Târgu Mureș este pe patru cu 19 puncte (4/1/3), iar Universitatea Galați și CSȘ Târgoviște încheie clasamentul cu câte 6 puncte (1/0/7), fiind deja retrogradate matematic când mai sunt două etape de disputat.
Opresc supremația clujencelor?
În play-off, gazdele s-au impus în toate jocurile din etapa a 8-a. Heniu Prundu Bârgăului a învins cu 2-0 pe Vasas Femina, Universitatea Olimpia Cluj cu 9-1 pe CSM Alexandria și Politehnica Timișoara cu 11-0 pe Fair Play. Heniu are șansa să oprească supremația clujencelor, care au dominat Liga 1 în ultimele două decenii, când au ratat un singur titlu. Heniu are 50 de puncte, cu unul peste Universitatea Olimpia Cluj.
Liderul mai are meciuri la Timișoara și acasă cu CSM Alexandria, iar campioana va juca la Fair Play și acasă cu Poli Timișoara. Va fi o luptă interesantă și pentru ultimul loc pe podium, cu timișorencele fiind pe trei cu 36 de puncte, la două în fața lui CSM Alexandria.
Citiți principiile noastre de moderare aici!