ARAD. Întrunit în mod statutar, cu un singur absent motivat, Ovidiu Coman, Comitetul Executiv al AJF Arad a „bătut în cuie” programul şi datele de start în campionatele judeţene de fotbal.
Astfel, Liga 4 va porni la drum sâmbătă, 27 august, cu 14 echipe la start, care vor juca tur-retur, fără a se mai disputa play-off şi play-out ca-n sezonul trecut. În prezența reprezentanților cluburilor s-a tras la sorţi țintarul pentru campionatul 2022-2023. Prima etapă programează jocurile: Voința Macea – Șoimii Șimand; Unirea Sântana – ACB Ineu-Bocsig; CS Socodor – Victoria Felnac; Viitorul Arad – Podgoria Pâncota; Victoria Nădlac – Păulișana Păuliș; Frontiera Curtici – Victoria Zăbrani şi CS Glogovăț – CS Beliu.
Coborâm un eşalon mai jos, Liga 5 va avea un format nou, cu trei serii structurate pe criterii geografice: Seria A-11 echipe; Seria B – 12 echipe; Seria C – 12 echipe. Se va juca tur-retur, câştigătoarele seriilor având drept de promovare. Liga 5 porneşte la drum în al doilea week-end al lunii septembrie (10-11). În prealabil, au loc întâlniri cu reprezentanţii cluburilor: marţi, 23 august, zona Arad şi joi, 25 august, zona Ineu.
În privinţa ultimului eşalon valoric al fotbalului judeţean, Liga 5, mai marii AJF au dat un ultim termen de înscriere data de 24 august, după care se vor forma seriile şi se va stabili programul.
Primul tur al Cupei României, faza judeţeană, va aduna la start 28 de echipe de Liga 5, care vor juca pe 3-4 septembrie.
Să mai spunem că, miercuri, 24 august, de la ora 17, observatorii de joc vor avea testarea scrisă, pentru ca de la ora 18, să aibă loc şedinţa comună a observatorilor de joc şi de arbitrii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!