ARAD. Datorită situației pandemice şi a creșterii numărului de infectări, protocolul medical pentru tot sportul românesc nu s-a modificat, rămânând în vigoare cel vechi, cu teste PCR la 14 zile. În aceste condiţii, CS Glogovăţ, CS Beliu şi Podgoria Pâncota au renunţat la participarea în „Turneul de desemnare a campioanei judeţene”. Cele 9 echipe care şi-au asumat protocolul medical în vigoare vor avea de trecut peste cinci testări COVID, respingându-se varianta etapelor intermediare.
Dar, iată cum arată programul primei etape, programată pe 27 martie: Victoria Felnac – CS Ineu; Victoria Zăbrani – Frontiera Curtici; Păulișana Păuliș – Unirea Sântana; Șoimii Șimand – UTA II; CS Socodor – stă.
Aradul, exemplu!
„Liga 4-a a rămas în 9 echipe, trei dintre ele nu și-au putut asuma cheltuielile pentru respectarea protocolului anti-COVID. Pentru acoperirea cheltuielilor cu testarea arbitrilor am stabilit ca fiecare club să plătească o taxă de solidaritate și vom avea doar un observator la jocuri. La începutul lunii aprilie vom avea o întâlnire și cu reprezentanții Ligii 5-a și sperăm să avem și acolo un mic turneu. În țară, majoritatea județelor încă nu au luat o decizie şi au amânat startul. Speranța noastră este să avem parte de un turneu reușit, să fim feriți de evenimente neplăcute, să dăm o campioană județeană și apoi să așteptăm decizia FRF cu privire la promovarea în Liga a 3-a” – spune Răzvan Cadar, preşedintele AJF Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!