„Șoimii” din Lipova au suferit, etapa trecută, o usturătoare „corecție” pe terenul liderului neînvins, ACS Șirineasa, și caută reabilitarea în ochii conducerii și a suporterilor în disputa cu Millenium Giarmata. Confruntarea de vineri, ora 17, de la Pâncota, a fost analizată de președintele Radu Pop: „Trebuie să ne revenim după eșecul de la Petroșani. Avem o echipă harnică, mult schimbată în bine față de turul campionatului, dovadă rezultatele obținute în această primăvară. Nu concepem un alt rezultat decât victoria, pentru că ne așteaptă două deplasări grele, la Filiași și Craiova, pe parcursul a trei zile. Vom pleca de marţi şi ne vom întorce sâmbătă. Sperăm cu puncte”.
După o remiză şi cinci înfrângeri la rând, „sămădăii” din Cermei au spart gheaţa în retur prin victoria cu Becicherecu Mic. O victorie care a adus linişte şi … un plus de încredere. Despre proximul joc – vineri, ora 17 – de pe terenul echipei CNP Timişoara ne-a vorbit preşedintele Petre Bulza: „Din câte se pare punctele cu CNP Timişoara nu se vor contabiliza la final, aşa că vom da credit şi jucătorilor care au bifat mai puţine minute în acest retur. Chiar şi aşa vrem să legăm victoriile, la fel cum s-a întâmplat în tur, când după meciul cu Mama Mia am avut o serie de rezultate pozitive”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!