ARAD. Campionatul Ligii a III-a se apropie de final. Echipele arădene s-au depărtat de primele două locuri, iar acum nu mai au decât șansa victoriei, pentru a nu pierde și matematic șansa de a ajunge la barajul de promovare în Liga a II-a.
Nici în play-outul seriei a VIII-a lucrurile nu stau prea bine pentru Frontiera Curtici, deoarece se află la doar un punct de ultimul loc al clasamentului, care aduce cu el implicit și retrogradarea. În această rundă, elevii lui Radu Anca stau, așa că Avântul Periam ar putea urca în clasament peste ei, dacă nu pierd la Dudeștii Vechi, în fața celor de la Pobeda Star.
Ghiroda – Lipova
Un meci extrem de important pentru ambele echipe, azi, de la ora 18. Dacă gazdele câștigă, sunt la baraj în proporție de 90%. Multe depind și de celălalt joc, în care dacă Crișul ar pierde, Ghiroda ar fi și matematic la baraj. Așadar, un meci important pentru amfitrioni, dar la fel și pentru Șoimii Lipova, care e pe punctul de a nu mai atinge obiectivul acestui sezon. Din această cauză, antrenorul Flavius Sabău și-a dat demisia, echipa urmând să fie condusă de pe margine de „secunzi”.
Dumbrăvița – Crișul
Alt meci extrem de important, atât pentru Dumbrăvița, cât și pentru Crișul. Victoria gazdelor le face mari favorite la un loc de baraj, ba chiar ar putea ajunge acolo și matematic, dacă Lipova nu câștigă. La fel ca și Șoimii, Crișul nu are decât varianta celor trei puncte, dacă vor să aibă șanse reale la un loc de baraj. Sunt calcule peste calcule, iar la finalul jocului de azi, de la ora 18, cu siguranță lucrurile se vor mai lămuri puțin.
LT Cermei – Pecica
Fără niciun fel de presiune, cele două echipe vor juca doar pentru a câștiga play-outul. Sigur, va exista acea ambiție specifică partidelor dintre două echipe din același județ. Progresul are trei puncte avans față de LT Cermei și e pe primul loc al play-outului seriei a VIII-a. Așadar, va fi un meci „care pe care” din acest punct de vedere. În plus, sâmbătă, de la ora 18, va fi și un examen pentru cei doi antrenori, unul mai tânăr decât celălalt, Cristian Todea, respectiv Bogdan Bozian.
Citiți principiile noastre de moderare aici!