Pâncota. Deși nu știu exact ce „directive” se vor primi de la Federația Română de Fotbal, cei de la Șoimii Pâncota nu pot sta pe loc. Trebuie să se miște, căci jucătorii nu vor aștepta până se gândește cineva să-i aducă. Dar, s-a trecut și la „curățirea” lotului.
Patru disponibilizări
Pentru început, căci poate vor avea loc și alte disponibilizări, patru jucători au fost dați afară. Aceștia sunt Stanciu, Hossu, R. Dumitru și tânătul Gavriș. Interesant e faptul că R. Dumitru (foto) a fost adus ca o mare speranță, dar a sfârșit prin a fi o mare dezamăgire.
În locul lor, s-a bătut palma, marți seară, cu Huțanu (o revenire de la FC Olt) și Băd, de la CS Ineu.
„Mâine, dicutăm cu încă doi jucători, pentru ca la finalul săptămânii să încercăm încă două transferuri. Nu putem sta și aștepta după FRF, dar – poate – la finalul acestei săptămâni vom ști mai multe și de la Casa Fotbalului” – ne-a declarat Pavel Piroș, președintele lui Șoimii Pâncota.
Noi înțelegeri
Oamenii de bază de la Șoimii Pâncota rămân pe loc! Așa se face că nouă jucători și-au prelungit înțelegerile cu clubul, pe un an sau doi. Aceștia sunt Irimia, Pășcălău, Lung, Lengyel, Rusu, Dubeștean, D. Mitu, Bulzan și A. Mihai.
Așadar, mai sunt puțini jucători care nu-și știu soarta, însă ei depind și de transferuri, mai ale că Vițu, Issa, Burian și Suciu au contracte în derulare. Semne de întrebare rămân la Maghici, Iovan și Brozbik.
Prezentare și premiere
Cel mai probabil, în jurul datei de 15 iulie, atunci când se aproximează că vor fi gata lucrările la stadionul „Șomii”, pâncotanii își vor prezenta lotul pentru liga secundă, într-un joc amical „de gală”. Tot atunci, președintelui pavel Piroș i se va decerna și diploma de „cetățean de onoare” al orașului Pâncota.
Citiți principiile noastre de moderare aici!