Skopje. Zilele trecute, în Macedonia, la Skopje, a avut loc Campionatul European de lupte greco-romane, destinat juniorilor. Au participat peste 200 de sportivi, din 34 de țări.
România a fost reprezentată de șase sportivi, patru dintre ei de la CS Astra Arad. În clasamentul pe națiuni, țara noastră a ocupat un onorabiol loc 5, cu 28 de puncte.
Două medalii au obțininut luptătorii din țara noastră, ambii reprezentând CS Astra Arad. Este un vis împlinit atât pentru antrenorul Spiridon Stanciu, cât și pentru directorul grupului de firme Astra, Valer Blidar, președintele de onoare al clubului.
Pârvan, vicecampion
Dorin Pârvan a ocupat locul 2, devenind vicecampion european al categoriei 84 kilograme. A fost prima medalie din istoria tânărului club arădean, înființat în anul 2008, pe lângă Astra Vagoane Călători. Pârvan, multiplu medaliat național și internațional, l-a întrecut în semifinală pe francezul D. Diong, medaliatul cu bronz de la „mondialele” de anul trecut. Scorul a fost 8-5, iar în ultimul act, în fața tenacelui luptător german Diter Kudla, a pierdut 3-1, după ce a condus în prima repriză.
Prin acest rezultat, tânărului sportiv de la CS Astra i se deschide drumul spre JO de la Rio de Janeiro, din anul 2016.
Barbazan, bronz
Un alt rezultat de prestigiu l-a obținut Tiberiu Barbazan, la categoria 120 kg., urcând pe treapta a treia a podiumului. Nici ceilalți doi sportivi arădeni nu s-au făcut de râs, Andrei Dudău (55 kg.) treminând pe locul 5, iar Mihai Mihuț (cat. 60 kg.), pe 7.
Rezultate remarcabile
Antrenorul coordonator de la CS Astra, Spiridon Stanciu ne-a declarat: „Cele două medalii, de argint și bronz, la aceste europene, constituie un rezultat remarcabil pentru CS Astra, dar și pentru luptele românești. Pe această cale dorim să mulțumim conducerii CS Astra Arad și domnului Valer Blidar.”
Citiți principiile noastre de moderare aici!