Sub comanda tehnicienilor Radu Anca – principal şi Roly Nagy – director tehnic, de luni, echipa a intrat într-o altă etapă a pregătirii de vară, cantonamentul centralizat. Ca locaţie a fost aleasă staţiunea Moneasa, unde Hotel Parc (manager Ovidiu Fărcuţa) oferă condiţii excelente de cazare, masă şi recuperare după efort. Vor transpira pe cărările staţiunii de la poalele Munţilor Codru Moma 19 jucători: Bodea, Pașcalău – Fl. Brândușe, Cotoc, Nistor, Suslak, Denuț, Aldan, Ianc, N. Varga, Vereș, Boldor, E. Varga, Mager, Sulea, V. Brândușe, Diarra, Gurban și Bubuș.
Delegația „alb-roșilor” este completată de Marcel Șerbănoiu, administratorul clubului, dar și de primarul Ioan Vesa, prezent și el la fața locului pentru a se asigura că echipei nu-i lipsește nimic în cantonamentul de la Hotel Parc Moneasa.
La capitolul pierderi, LT Cermei nu-l mai are la dispoziţie pe juniorul utist Iova, care a fost împrumutat la Şcolar Reşiţa, echipă care şi-a fixat drept obiectiv în noul sezon promovarea în Liga 3. Preşedintele Petre Bulza încearcă să obţină împrumutul unui alt junior de la UTA, Rafael Iuga, aşteptând decizia antrenorului Adrian Mihalcea. În schimb, sunt şanse mari ca ex-utistul Alin Gligor să accepte oferta cermeienilor, cel puţin până la iarnă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!