Pecica. Chiar dacă stau mult mai prost în clasament, cei de la LT Cermei reușesc meciuri bune contra echipelor din județul nostru. După un egal recent la Criș, a urmat o victorie de efect la Pecica. Progresul și-a propus să termine turul pe locul 2, dar trupa lui Flavius Moisă le-a venit de hac.
Chiar dacă nu a fost un meci spectaculos, cele două echipe și-au văzut de fotbal, nu au existat ambiții și orgolii prostești. Oaspeții au știut mai mult ce vor, oarecum de înțeles, dacă ne uităm la situația din clasament. LT Cermei avea mai mare nevoie de puncte și a procedat în consecință. A avut prima mare ocazie de gol, dar Gârlea s-a opus deschiderii scorului, încă din debut. Gazdele au dominat haotic, iar oaspeții au stat bine în teren și a fost egal.
După odihnă, la o fază văzută de arbitri, s-a dictat penalty, la un henț pe linia de fund, iar Burlă a făcut 0-1. Progresul a resimțit șocul și – la șapte minute distanță – pe un contraatac școală – Călin a reușit o „scăriță” de efect și era 0-2. Din acest moment, LT Cermei a făcut pasul în spate, iar Szekely a redus din handicap, la o bâlbâială a apărătorilor adverși: 1-2. Finalul a fost interesant, Pecica a împins liniile, dar cea mai mare ocazie a avut-o Burlă, care a nimerit bara, din lovitură liberă!
Progresul Pecica – LT Cermei 1-2 (0-0)
Au marcat: Szekely – min. 76, respectiv Burlă – penalty, min. 51, Călin – min. 58.
Pecica: Gârlea – Ilan, Țugulescu, Wild, Aldan (Szekely) – Tamaș (Arsene), S. Popa – Moraru, Bozian, Tiric (Copil) – Puie. Cermei: Dagău – Udrea, R. Iuga, Burlă, Rosenblum – D. Lazăr, M. Călin – Cocină (Daina), Marinescu (Petcuț), Todoran (Gruiescu) – Bulza (Obrad). Au arbitrat: S. Vădana – la centru, C. Antal (ambii din Cluj Napoca) și E. Biro ( Odorheiu Secuiesc) – asistenți. Obs. FRF: C. Danciu (Hunedoara), I. Lupșa (Caransebeș).
Citiți principiile noastre de moderare aici!