Cu şase medalii câştigate la „Europenele” şi „Mondialele” de juniori, arădeanul Luca Joldea a salvat onoarea Federaţiei Române de Tir Sportiv, for condus de arădeanca Lucia Mihalache. Şi a mai atenuat din amărăciunea ratării participării la Jocurile Olimpice de la Paris.
„În anul 2024 cu un ochi am plâns şi cu unul am râs. Pe de o parte, necalificarea la Jocurile Olimpice a fost un moment foarte dificil, peste care cred că încă niciunul dintre noi nu a trecut. A fost un moment foarte neplăcut, nu ne-am aşteptat, dar să nu uităm totuşi că suntem oameni, nu roboţi. Am tras linie, ne-am asumat eşecul. Singura veste bună ne-a oferit-o Luca Joldea, un pistolar de viitor, care anul acesta a câştigat trei medalii la Europene, la individual, cu echipa şi în proba de trio, dar şi titlul mondial cu record mondial, o altă medalie de argint la echipe, plus încă o medalie de argint într-o probă neolimpică în proba de pistol liber”, a declarat, pentru AGERPRES, Lucia Mihalache.
Cel mai probabil laureatul anului la FR de Tir Sportiv, Luca Joldea a fost crescut și format la CS Municipal Arad, dar actualmente este legitimat la Dinamo București. „Anul acesta Luca Joldea a împlinit 20 de ani şi poate să participe până la 21 de ani în întrecerea juniorilor. Probabil va participa şi la Cupe Mondiale de seniori, pentru că la juniori este doar o singură Cupă Mondială pe an, dar la seniori vor fi mai multe Cupe Mondiale, unde poate acumula experienţă” – a mai spus Lucia Mihalache.
Citiți principiile noastre de moderare aici!