Luptătorii de la CS Astra Arad se pregătesc pentru primul mare examen al anului, Campionatul European, ce se va desfăşura în Turcia, la Istanbul, începând din data de 23 iunie. Până atunci, elevii antrenaţi de Spiridon Stanciu au trecut, week-endul trecut, prin Germania, pe la puternicul turneu internaţional de lupte greco-romane de la Franfurt – Oder. A fost, practic, ultimul test al sportivilor români înainte de plecarea în ţara Soarelui Răsare. Au fost prezenţi peste 200 de sportivi, din 15 ţări.
Trei medalii, de trei culori
CS Astra Arad a avut trei sportivi care au participat la acest puternic concurs, dotat cu „Cupa Brandenburg”. Fiecare dintre ei a avut o comportare foarte bună, clasându-se pe podium.
Astfel, la categoria 60 kg., Mihai Mihuţ şi-a întrecut toţi adversarii, în mod categoric, câştigând medalia de aur, în finala contra germanului de origine croată, Dara Nisi.
Vlad Mariea, la cât. 74 kg., a terminat pe poziţia a doua, iar ultimul loc de pe podium, la cât. 55 kg., a fost ocupat de Teodor Horătău.
Stanciu, mulţumit
Antrenorul coordonator de la CS Astra Arad, Spiridon Stanciu ne-a declarat: „Comportarea bună a sportivilor noştri la competiţiile naţionale şi internaţionale de până acum ne dau speranţe la obţinerea de medalii la apropiatele campionate europene de la istanbul, cât şi la Campionatul Mondial din Brazilia”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!