Concurând în limitele categoriei 63 de kilograme, sportivul nostru a reuşit o performanţă de excepţie, cucerind medalia de aur. În finală, Mihuţ a trecut, după o luptă „pe viaţă şi pe moarte”, de un american medaliat cu bronz la Olimpiada de la Rio, cu scorul de 7-6.
„Mă bucur pentru rezultatul lui Mihuţ, a dat dovadă că are calitate şi valoare. Este o performanţă deosebită, turneul de din Danemarca fiind unul extrem de puternic”, ne-a declarat Spiridon Stanciu, preşedinte – antrenor la CS Astra Arad.
Pe de altă parte, mai trebuie să spunem că juniorii de la CS Astra Arad se pregătesc de primul turneu oficial al anului, care va avea loc la finele acestei săptămâni, la Câmpulung Muscel.
Seniorii nu intră încă în scenă, dar CS Astra Arad va avea, din nou, o echipă cu care se va bate la titlul naţional. Prima etapă va avea loc la finele lunii viitoare, la Timişoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!