Oaspeţii se arată periculoşi pe contraatac, Vidican irosind două mari ocazii de gol în minutele 19 şi 23. Ei reuşesc egalarea în min. 33 când, după două parade ale lui Trifoi la şuturile lui Paşcu, Mateucă înscrie cu toată opoziţia lui Calancea. Lipovanii revin în atac şi intră la cabine în avantaj prin Zoica, acesta reluând cu capul o centrare trimisă de Gornic.
În repriza secundă se joacă în sens unic spre poarta lui Vasii, dar Borlean (min. 60 şi 69) şi Gornic (min. 74) ratează din situaţii favorabile. În minutele de prelungire, când spectatorii începeau să părăsească stadionul, meciul se încinge neaşteptat şi ies în evidenţă rezervele. Iercan îl găseşte în careu pe Ghiţă, care preia frumos şi marchează cu un şut plasat, iar la faza următoare, Pârvulescu trimite un şut-centrare pe care Balint îl deviază cu capul în plasa porţii lui Trifoi şi Şoimii Lipova-Voinţa Mailat 3-2 (2-1).
Formaţii
Şoimii: Trifoi-Iercan, Calancea, Ţiţca, Denuţ, Cati, Moisa, S. Popa, Gornic, Zoica, Borlean. Au mai jucat: Costin, Ghiţă, Biro, Bruţ. Antrenor Marius Grad.
Voinţa: Vasii-Bălă, Paşcu, Mut, Ungureanu, Pârvulescu, Avram, Şerban, Spiridon, Vidican, Mateucă. A mai jucat Balint. Antrenor Radu George.
Au arbitrat foarte bine: Radu Bâtea, Costea Adrian, Sergiu Cârmaci. Obs AJF: Romulus Babău şi Traian Enoiu.
Mai clar decât arată scorul
Scăpaţi de orice griji, jucătorii celor două echipe au prestat un joc alert, cu faze de poartă şi cu cinci goluri frumoase. Gazdele au fost tot timpul la cârma partidei, ei deschizând scorul încă din min. 12, când S. Popa transformă un penalty obţinut de Zoica.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Conservatorii lui Friedrich Merz au câștigat duminică alegerile legislative din Germania, urmați de partidul de extremă-dreapta AfD, care a obținut cel mai bun scor din istoria sa, potrivit sondajelor la ieșirea de la urne realizate de televiziunile publice, relatează AFP.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 23-02-2025 sunt următoarele:
România
O filmare postată pe TikTok a stârnit controverse după ce o mamă și-a băgat copilul mic într-o cadă plină cu zăpadă, în toiul iernii, spunând că vrea să-l „călească” și să-l facă „spartan”. Imaginile au atras rapid atenția tuturor, iar autoritățile s-au autosesizat, verificând circumstanțele în care a avut loc incidentul.
3
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
5
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!