ARAD. Descoperitor și șlefuitor de talente, Alexandru Hăran a fost unul dintre cei mai iubiți și apreciați antrenori din fotbalul juvenil arădean. La Vagonul și CFR Arad, prin mâna sa au trecut sute de fotbaliști, unii ajungând să joace chiar la nivelul primei ligi, dintre care îi amintim pe Adrian Lucaci, Ștefan Gal, Mircea Leac, Marius Grad, Ioan Hamza, Radu Suciu, Cornel Secianschi ori Nicolae Calmore. Din păcate, nea Sandu a părăsit această lume la vârsta de 87 de ani, plecând la Ceruri să facă o „miuță” cu alți doi descoperitori de talente din fotbalul arădean: regretații Alexandru Dan și Ionuț Leac.
Emoționant mesajul postat de colegul nostru, Ioan Hamza, actualul moderator al emisiunii „Repriza de sport”, de la Strada TV și fostul fotbalist al echipelor arădene Vagonul și Strungul:
„Cel mai iubit antrenor pe care l-am avut. Al doilea meu tată, primul meu profesor, primul meu pedagog…..nu mai este. Alexandru Hăran este în Cer acum. Dumnezeu să-ți ofere odihnă veșnică!”.
Trupul neînsuflețit al lui Alexandru Hăran este la capela Silentium Aeternum, vizavi de cimitirul Pomenirea. Slujba funerară va avea loc sâmbătă, la ora 12:15, la aceeași capelă, iar înmormântarea, la ora 13,30 în cimitirul Pomenirea.
Dumnezeu să-l ierte!
Citiți principiile noastre de moderare aici!