ARAD. Maria Mateaș a avut o nouă prestație reușită la competiția internațională de la terenurile Tenis Profi din Arad. Pe lângă reprezentanții României, au mai participat tenismeni din Bulgaria, Belgia, Germania, Ungaria, Serbia, Italia, Ucraina, Marea Britanie, Slovacia, Cehia.
Mateaș și Boian au trecut de trei perechi românești pentru a câștiga titlul. Au intrat direct în turul doi, învingându-le pe Buzner și Filip cu 6-2, 6-1, apoi pe Mihaila și Rus cu 6-1, 6-2. În finală a fost 6-0, 6-3 pentru favoritele 2 cu Labib și Preda.
La simplu, Mateaș le-a învins pe Neacsu, cu 6-0, 6-3, și bulgăroaica Rangelova (favorită 7), cu 7-6(5), 7-5. S-a oprit în sferturi după 2-6, 0-6 cu, Boian, principala favorită, care a pierdut finala în trei seturi, 7-5, 4-6, 5-7 cu Andreea Olariu (wild-card). O altă arădeancă a fost în concurs la simplu. Medeea Fereștean s-a impus cu 6-4, 6-3 cu Ungur, dar a cedat în turul secund cu Preda (fav. 3), 1-6, 2-6.
La băieți, Ayan Coman (wild-card) a fost învins de britanicul Drake (5) cu 6-0, 6-1. Cehul Krystof Vymazal a câștigat competiția după 6-4, 6-0 în finala cu Lucian Andrei. Cei doi au făcut pereche la dublu, luând trofeul după 6-1, 7-5 în finala cu Drake și Sykora (Marea Britanie/Slovacia).
Citiți principiile noastre de moderare aici!