ARAD. Maria Mateaș și-a respectat statutul de favorită principală la Cupa Tenis Profi, de la Arad, câștigând toate meciurile în două seturi. Jucătoarea de la CS AMEFA Arad a trecut cu 6-0, 6-1 de Andreea Radu (CS Sport 4 Fun Timișoara) în sferturi, ajungând în grupa finală. A câștigat cu 6-1, 6-0 cu Elena Negrea, colega de la AMEFA. Le-a învins cu 6-1, 6-2 pe Alexandra Silaghi (CSM Oradea) și 6-3, 6-1 pe Sara Cozma (Sport 4 Fun), câștigând grupa cu 3 victorii. Au urmat-o în clasament Cozma, Silaghi și Negrea.
La 14 ani, masculin, Ayan Coman (CS Intersport Arad) a avut o evoluție excelentă. A terminat pe locul secund, după 1-6, 3-6 cu Vlad Gabriel (CS Helios Timișoara), care a câștigat turneul, însă a spulberat alți doi combatanți: 6-0, 6-3 cu Marc Bengulescu (CS TC Pamira) și 6-3, 6-4 cu Eduard Saran (Dyadora).
Au mai fost doi arădeni în competiție. Mark Fereștean (Intersport Arad) a fost pe locul opt la 10 ani, categorie câștigată de Sergiu Onica (Sănătatea Oradea). La 12 ani, Ayan Fereștean (Intersport) a ieșit în sferturi, 0-6, 1-6 cu Andress Noah (ACS Sport Time). Acesta s-a retras în finala cu Darius Petrice (Helios), la 6-1, 4-0 pentru adversar. La 12 ani feminin, Patricia Cruciat (TC Herăstrău București) a câștigat turneul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!