NEW YORK. Marius Copil rămâne în cursa pentru calificarea pe tabloul principal la US Open, ultimul turneu de Mare Șlem al anului. Tenismenul arădean a câștigat în două seturi disputa din primul tur de calificări, cu 7-6 (2), 6-4 cu un jucător aflat în aceeași zonă în clasamentul mondial. Copil este pe 228 la simplu, iar Kuzmanov, pe 231.
A fost a treia victorie obținută de arădean contra bulgarului de 28 de ani, pe care l-a mai învins în 2016 la Napoli și în primul tur al calificărilor din acest an de la Wimbledon.
În duelul de la Flushing Meadows, Copil a reușit 10 ași și a comis o singură dublă greșeală, față de 4 ași și 2 duble greșeli cât a avut adversarul. 85 de puncte a câștigat arădeanul, față de 74. Cel mai bine clasat român la simplu a convertit două mingi de break din opt, iar bulgarul, una din șapte.
În turul doi din calificările pentru US Open, Marius Copil îl va înfrunta pe Evgeny Donskoy (locul 152 ATP). Rusul de 31 de ani a câștigat unicul duel anterior, finala turneului challenger de la Kaohsiung (Taiwan), cu 7-6 (0), 7-5.
Citiți principiile noastre de moderare aici!