Crişul este pe locul 14, la trei puncte de retrogradare, aşa că – într-o şedinţă „fulger” a Consiliului de Administraţie – s-a dispus numirea unui manager general, care să facă totul pentru ca situaţia să se îmbunătăţească.
Luni seara, Daniel Cherecheş a fost anunţat că va prelua atribuţiunile acestui post, pe care l-a acceptat fără să clipească, ştiindu-se faptul că acesta este un împătimit al fotbalului din oraş. Pe care l-a şi „scos în lume”, anul trecut, cu echipa de juniori a Crişului, câştigătoare a Ligii a IV-a Arad.
„Ca prim obiectiv, împreună cu primarul Burdan şi Consiliul Local, avem de scos echipa din situaţia în care se află, trebuie să o salvăm de la retrogradare. Apoi, vrem să formăm un centru de copii şi juniori puternic, iar în final ne dorim implementarea în prima echipă a elementelor tinere şi talentate din oraş şi împrejurimi” – ne-a spus Daniel Cherecheş.
JA – L.S.
Citiți principiile noastre de moderare aici!