Crişul Ch. Criş şi Victoria Felnac e, aşadar, un meci „care pe care”, ambele formaţii având în lot jucători de mare valoare, iar antrenorii sunt bine-cunoscuţi. Nu mai vorbim de conducători, care sunt, probabil, cei mai valoroşi din liga a IV-a. Jocul e mâine, de la ora 17.00, pe malul Crişului Alb.
Am dorit să prefaţăm acest meci cu părerile celor doi responsabili ai echipelor, care au vorbit elogios la adresa adversarului.
„Ne aşteaptă un meci dificil, însă avem de partea noastră experienţa, valoarea şi terenul propriu. Vrem să jucăm un fotbal de calitate, plăcut ochiului, iar la final el ne va aduce acolo unde merităm, acolo unde ne este locul. Deşi întâlnim o echipă foarte bună, bine organizată, care a investit mult în ultima vreme, cu un antrenor de valoare, pe noi nu ne mulţumeşte decât victoria, deoarece ne dorim să rămânem acolo sus, în plutonul fruntaş” – ne spune Daniel Cherecheş, manager general la Crişul Ch. Criş.
De cealaltă parte, preşedintele de la „VI-FE”, Dan Ristin ne-a declarat: „Mergem la Chişineu Criş să jucăm, să facem o bună propagandă fotbalului arădean la nivel de liga a IV-a. E o bucurie să mă revăd cu prietenul meu Dani Cherecheş, un manager foarte bun. Crişul mai are şi un antrenor şi o echipă pe măsură, aşa că ne aşteaptă un meci dificil, însă e momentul să arătăm la ce nivel suntem. Primul loc, pe care-l ocupăm acum, e o motivaţie suplimentară pentru a demonstra că nu degeaba am ajuns aici. Există, aşadar, toate premisele unui meci de calitate”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!