Am ajuns la runda cu numărul 5 în Liga a III-a la fotbal. În Seria a IX-a, Progresul Pecica este o adevărată revelație, fiind prima în clasament. În schimb, Viitorul și LT Cermei sunt în partea de jos a clasamentului, „sămădăii” neavând nici măcar un punct.
LT Cermei – Viitorul
Din capul locului trebuie spus că oficialii echipei gazdă au cerut Federației Române de Fotbal să joace vineri meciul cu Viitorul. De obicei, LT Cermei joacă partidele de acasă sâmbătă, dar acum o nuntă și-a băgat coada și „ciocnirea” s-a devansat cu 24 de ore.
Ne așteaptă o întâlnire interesantă, însă e de așteptat ca „sămădăii” să spargă gheața, să-și pună „număr la casă”. În plus, se pare că există o anumită presiune pe antrenorul oaspeților, Flavius Pavel. Cu un lot superior Viitorului, credem că LT Cermei pornește, totuși, favorită în partida de azi, de la ora 17.
Pecica – Timișul Șag
Echipa care s-a intercalat între Viitorul și Cermei, în subsolul clasamentului, adică Timișul Șag, merge sâmbătă, la ora 17, la Pecica. În mod normal, Progresul pornește cu prima șansă, însă aceste meciuri sunt periculoase. De ce? Pentru că ar putea apăra o ușoară relaxare, având în vedere că adversarul e unul din partea inferioară a ierarhiei.
Însă, așa cum îl știm pe Dan Stupar, antrenorul pecicanilor va face totul pentru a-și mobiliza elevii, pentru a lua toate punctele din acest joc.
Citiți principiile noastre de moderare aici!