Unul din derbyurile etapei în seria a IV-a a ligii a treia s-a desfășurat, azi după amiază, la Sebiș. Național a dat piept cu Performanța Ighiu, echipă nou promovată, care acum se gândește la liga secundă. În schimb, sebișenii și-au luat adio de la visul promovării, iar asta pentru că formația oaspete s-a impus cu 3-2, la capătul unui meci spectaculos.
Start catastrofal
După doar zece minute de joc, Petrovici a greșit o pasă simplă, mingea a ajuns la David, acesta l-a deschis în adâncime pe Fetița, care a trecut lejer pe lângă același Petrovici și l-a executat pe Bujor: 0-1. Gazdele au revenit în joc în min. 28, când Rosenblum a centrat de pe dreapta, iar golgeterul Velici (foto) a trimis mingea cu capul în plasă, surprinzându-l pe portarul Bodea: 1-1. Nebunia golurilor a continuat și – după doar trei minute – scorul a devenit 1-2, David marcând ușor, Petrovici fiind, din nou, visător. Publicul a reacționat imediat, l-a apostrofat pe Adrian Neaga pentru că nu-l schimbă pe sârb, acesta fiind păcăliciul meciului. Nu a durat decât 120 de secunde și modificarea așteptată s-a efectuat, în aplauzele spectatorilor prezenți.
Victorie în prelungiri
Partea secundă a început la fel de spectaculos, după doar cinci minute înscriindu-se. Velici a marcat din lovitură de pedeapsă, la un henț în careu al lui Potopea: 2-2. Keita a trimis, apoi, milimetric pe lângă bară, o minge văzută de toată lumea în plasă, iar în minutul 76, arbitrul Dreve le-a refuzat gazdelor un penalty, Velici fiind împiedicat în careu de O. Țuruș. Lovitura de grație a venit în prelungiri, când – la cealaltă poartă – arbitrul Dreve a acordat penalty, la o intervenție neglijentă a lui Negoescu la Fetița. Același jucător a marcat și a trimis toate punctele la Ighiu: 2-3.
Sebiș: Bujor – Rosenblum, Petrovici (Neacșu), Stupu, Cherecheș – Z. Radu (Oprea), Avramescu, Mihuța (Negoescu), Susan (Rus) – Keita, Velici. Ighiu: Bodea – Rodean, Potopea, Ov. Turuș, Cornea – Fetița, Negură (Moga), Oniche, Weiner (Ghiunghiuș) – R. David (S.Țuruș), Szekely (Oară). Au arbitrat cu greșeli: Au arbitrat: D. Dreve – la centru, G. Suciu (ambii din Cluj) și A. Călușeru (Salcia) – asistenți. Obs. FRF: Ad. Radu (Deva) și R. Malac (Timișoara).
Citiți principiile noastre de moderare aici!