FCC Baschet Arad poate merge în formulă completă la turneul trei al Ligii Naționale, de la Brașov, după testele negative la COVID-19. Sâmbătă joacă de la ora 16 cu gazdele de la CSU Olimpia, iar duminică de la 18, cu CSM Târgoviște.
Brașovencele sunt pe doi cu 9 puncte după 4 victorii și o înfrângere (cu Sepsi) și au legat trei succese. Olimpia o are pe coșghetera campionatului, Biljana Pesovic (20,6 puncte pe meci).
„Galben-albastrele” au câștigat ultimele 9 confruntări cu brașovencele, cu care nu au pierdut de aproape doi ani. Ultimul duel s-a consemnat în debutul acestui sezon, în Cupa României. Arădencele se impuneau atunci cu 85-49, dar diferența a fost mare și pentru că brașovenii au ales să folosească tinere după ce FCC s-a distanțat.
Angela Beadle a venit la Arad în vară, de la Olimpia. „Întotdeauna pare ciudat la început să joc împotriva unei echipe pentru care am evoluat, dar am avut deja șansa să jucăm cu Brașovul la începutul lui noiembrie și a fost bine. Îl respect mult pe antrenorul Dan (Calancea) și fostele mele coechipiere, așa că este mereu bine să îi văd.
Va fi o confruntare interesantă. Ele au câțiva fundași puternici în atac, în timp ce noi avem fundași puternici, dar le suntem superioare sub panou. Din fericire am obținut prima victorie cu ele în meciul din cupă, dar a fost acum peste o lună și știu că au progresat, la fel ca noi. Cred că va fi un joc bun pentru ambele echipe, dar evident că noi avem nevoie să obținem victoria”, ne-a declarat pivotul Angela Beadle.
La egalitate
După confruntarea cu gazdele, arădencele își întâlnesc marea rivală. CSM Târgoviște are din nou un lot format doar din românce (din cauza interdicțiilor), printre care experimentatele Ancuța Stoenescu și Larisa Toma. CSM este pe patru, la egalitate cu FCC, cu câte 8 puncte după 3 victorii și 2 înfrângeri. Arădencele au câștigat ultimele trei dueluri directe.
„Cu Târgoviște va fi un meci cheie pentru echipa noastră. Ele vin după două victorii și își intră în ritm, astfel că nu putem să le desconsiderăm, nici pe ele, nici alte echipe. Trebuie să ieșim din acest turneu cu 2-0 pentru a rămâne o pretendentă la top 4 în campionat”, a adăugat coșghetera FCC-ului.
Americanca are medii de 17,2 puncte, 6,6 recuperări și 1,6 pase decisive în 24:57 minute în partidele din primele cinci runde. „Primele două turnee au fost grozave. Toate suntem atât de bucuroase că putem juca din nou meciuri, dar a fost foarte greu atât fizic, cât și mental să jucăm partide legate. Când ai terminat de jucat un meci trebuie să uiți de el și să te concentrezi pe următorul adversar pe care îl înfrunți în mai puțin de 24 de ore. Toată lumea trebuie să fie concentrată pe ce vrea antrenorul să executăm în fiecare meci împotriva fiecărui oponent”, a concluzionat jucătoarea de 27 de ani.
FCC Baschet Arad are nevoie de rezultate bune în confruntările de la turneul trei pentru a-și crește șansele la un loc cât mai bun în clasament. După confruntările cu Olimpia CSU Brașov și CSM Târgoviște, „galben-albastrele” vor avea un turneu cu echipe din București, în 19 și 20 decembrie vor întâlni Rapidul și Agronomia (dacă Agronomia scapă de cazurile de COVID-19).
Citiți principiile noastre de moderare aici!