Pregătită chiar de mama sa, Elza Fărcuţa, talentata sportivă a cucerit patru medalii de aur în întrecerea juniorilor la Campionatele Europene (trio, grup, dans aerobic şi cu echipa României), fiind performera delegației tricolore.
Trofeul pentru cel mai bun sportiv al anului 2023 la gimnastică aerobică i-a revenit lui David Gavrilovici, vicecampion european la trio, dans aerobic şi cu echipa României. În Top 10 a intrat şi Văduţ Popa (CS Universitatea Arad, locul 7), pentru cele două medalii europene de argint la nivel de seniori, una la aerobic dance și una la echipe, cu naționala României, precum şi pentru aurul la aerobic dance, la Cupa Mondială de la București.
Speranţa Marcela Cercea
Sabrina Voinea şi Andrei Muntean au fost desemnaţi cei mai buni sportivi ai anului 2023 la gimnastică artistică. Ambii sunt calificaţi la Jocurile Olimpice de la Paris. În topul feminin, pe locul 10, s-a clasat o reprezentantă a CS Municipal Arad, Marcela Cercea. Pregătită de Carina Franiov şi Ciprian Hegyi, sportiva de doar 14 ani este componentă a lotului național de junioare de la Deva și a cucerit anul trecut trei medalii de aur la Campionatele Balcanice pe categorii de vârstă de la Istanbul, cu echipa României, la individual compus și în finala de la sol! De asemenea, gimnasta CSM-ului este triplă medaliată națională la junioare: aur la sol, argint la sărituri și bronz la individual compus.
Citiți principiile noastre de moderare aici!