ARAD. Direcţia Judeţeană pentru Sport, Asociaţia Judeţeană de Handbal, CSS „Avram Iancu” Arad au profitat de oportunitatea vizitei echipei de handbal juniori III din Dorfmark Germania, organizând un turneu memorial dedicat fostului mare jucător şi expert metodist la DJS. Cupa Memorială a avut loc duminică 29 martie la Sala Polivalenta Arad. Echipele participante: S. V. Dorfmark, CSS „Avram Iancu” Arad, Unirea Sântana.
Rezultate: S. V. Dorfmark -CSS „Avram Iancu” Arad 27-25; Unirea Sântana- CSS „Avram Iancu” Arad 24-24; S. V. Dorfmark- Unirea Sântana 50-38
Câştigătoare a fost echipa germană, premierea fiind făcută de d-l Dan Cuedan şi fiica regretatului domn profesor Siladi Dumitru.
Înaintea premierii a fost evocată personalitatea d-lui Siladi, jucător de handbal la Cluj, Timişoara şi Arad în prima ligă dar şi expert metodist la Direcţia pentru Tineret şi Sport reuşind în această postură sprijinirea handbalului arădean la toate nivelurile. Dispariţia lui prematură se reflectă din păcate şi în dispariţia handbalului arădean din categoria sporturilor de performanţă. Familia şi toţi foştii lui colegi prezenţi la competiţie mulţumesc organizatorilor pentru prilejul de a-l simţi pe „Didel” alături de ei.
Preşedintele clubului CSS „Avram Iancu”Arad, d-l Moldovan Pompiliu, a arătat golul imens rămas în activitatea handbalistică arădeană, atât la copii cât şi la seniori.
Citat: „Premiile au fost oferite de Direcţia pentru Tineret şi Sport unde a activat d-l profesor” (Pompiliu Moldovan)
Citiți principiile noastre de moderare aici!