REŞIŢA. „Dacă am fi intrat cu o remiză la cabine, poate altfel s-ar fi scris istoria meciului. Din păcate, am luat gol la ultima fază a primei reprize și coordonatele meciului s-au schimbat. Oricum, Metalul Reșița a fost mai bună decât noi, a jucat mai pe poartă, trebuie să recunoaștem asta. Deși am avut și ocazii, printre care și o bară, dar și alte momente bune de joc, chiar și la 2-0, semn că nu am căzut psihic, atâta am putut astăzi” – a recunoscut, cu fair-play, Dan Cuedan, tehnicianul „şoimilor”.
Prima deplasare pentru pâncotani în Liga II nu a fost cu noroc. E drept, adversarul întâlnit, Metalul Reşiţa, are gânduri de mărire, diferenţa de atitudine în joc fiind evidentă. Poate, cu un strop de tupeu în plus, „şoimii” ar fi putut spera la mai mult, dar n-a fost să fie. Golul primit înainte de pauză (Neagoe a centrat din lovitură liberă, iar Breșneni a reluat cu capul din 6 metri, Pașcalău fiind învins) a spulberat speranţele vizitatorilor într-un rezultat pozitiv. Iar reuşita de 2-0 (Neagoe a driblat un adversar, a tras în blocaj, balonul a ajuns la noul intrat Enescu, care l-a trimis sec în plasă cu un șut plasat) a venit ca o consecinţă logică a celor petrecute în Valea Domanului.
Metalul Reşiţa – Şoimii Pâncota 2-0
Au marcat: Breşneni min. 45 şi Enescu min. 71.
Formaţii – Reşiţa: Zimmerman – R. Cristian, Popescu, Ciobanu, Anițoiu – Breșneni (min. 70, Enescu), A. Neagoe, Feher, Roman (min. 60, Manole) – Buhăescu, Voinea (min. 85, Stoica). Pâncota: Pașcalău – Maghici, Suciu, Crușoveanu, Siminic – Pantea (min. 75, Huţanu), Dubeștean, Issa, Polgar – Mihai (min. 68 – Cuedan), Staicu (min. 64, Sălăjan).
Arbitri: Sergiu Popa (Aiud) – Nicolae Chițoiu, Cristian Drăguț (ambii Timișoara). Rezervă: Ionela Peșu (Craiova). Obs. FRF: Ioan Onicaș (Zalău), Nicolae Tanasoglu (Timișoara).
Fotbal, Liga II, etapa 2
Rezultate: Poli Timişoara – Unirea Târlungeni 1-0, CSM Rm Vâlcea – CS Mioveni 0-0, Metalul Reşiţa – Şoimii Pâncota 2-0, FC Bihor – Fortuna Câmpina 1-3, FC Olt – FC Caransebeş 1-1, Olimpia Satu Mare – a stat.
În clasament conduc Metalul Reşiţa şi Poli Timişoara cu 6 puncte. Şoimii Pâncota ocupă locul 8, cu un punct.
Etapa viitoare: CSM Rm Vâlcea – Poli Timişoara, CS Mioveni – Metalul Reşiţa, Şoimii Pâncota – FC Bihor, Fortuna Câmpina – Olimpia Satu Mare, FC Caransebeş – Unirea Târlungeni, FC Olt – stă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!