Arădenii pregătiți de Marian Grindei, Constantin Miu și Daniel Perici au învins cu scorul de 10-7 pe CS Aurora Băicoi și 14-0 pe gazdele de la Rugby Săcele, scoruri la care CSU a intrat în careul „careul de ași”. Din păcate, semifinala cu CSȘ Gura Humorului a fost pierdută, 5-7, însă CSU Arad a cucerit medaliilor de bronz, după 5-0 în finala mică cu CSȘ Bârlad, echipa din Moldova retrăgându-se de pe teren la jumătatea reprizei a doua.
Așadar, formația CS Universitatea Arad urcă pe podiumul național la naționalele de rugby Under 14, după Șoimii București (câștigătoarea trofeului) și teamul din Gura Humorului.
Micuții rugbiști au urcat pe podium
Micuții rugbiști au urcat pe podium
SĂCELE. CS Universitatea Arad a urcat pe podiumul de premiere la turneul final la categoria de vârsta Under 14 din cadrul Campionatului Național de minirugby, desfășurat la Săcele.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Adunarea Generală a ONU a adoptat luni o rezoluție prin care condamnă invazia Rusiei în Ucraina și solicită retragerea trupelor ruse de pe teritoriul ucrainean, exprimându-și totodată sprijinul pentru această țară și integritatea ei teritorială, dar de data aceasta cu opoziția SUA și cu mult mai puțin sprijin decât în anii precedenți, relatează EFE și AFP, citați de Agerpres.
Local
Consiliul Județean Arad și Primăria Municipiului Arad vor încheia un protocol pentru modernizarea liniei de tramvai Arad-Ghioroc.
ARADON opinii
Consider, cu doza de subiectivism aferentă, că generația din care fac parte este cea mai norocoasă.
Mapamond
O rezoluție care reafirmă legitimitatea președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, nu a reușit să obțină suficient sprijin pentru a fi adoptată luni în Rada Supremă, parlamentul ucrainean, informează dpa.
3
Local
Începând de marți, 25 februarie 2025, Primăria Municipiului Arad, prin intermediul operatorului contractat în acest scop, va demara lucrările pentru amplasarea insulelor ecologice digitalizate în 25 de locații din zona Calea Aurel Vlaicu. Lucrările sunt estimate să se realize pe durata următoarelor două săptămâni.
Citiți principiile noastre de moderare aici!