La rând au venit două sârboaice, pivotul Jefimija Karakasevic şi conducătoarea de joc Brankica Hadzovic. În fine, joi, preşedintele grupării galben-albastre, Marcel Urban, ne-a făcut cunoştinţă cu a 6-a şi ultima stranieră pentru noul sezon. Este vorba tot despre o jucătoare de peste Ocean, Jasmine Gill (25 ani, 1,85m), care evoluzează pe postul de extremă şi care, la prima vedere, pare a fi „mini Givens”.
În ultimul sezon, Jasmine Gill a făcut furori în campionatul Finlandei, având medii impresionante (15,9 puncte; 10,6 recuperări şi 1,6 pase decisive pe meci) la ocupanta locului 4, Kotka Peli-Kashut. În 2013, Gill a fost draftată pentru WNBA, dar nu a ajuns (încă) să-şi împlinească visul, acela de a evolua în cel mai puternic campionat din lume.
De ce n-ar fi Univ Goldiş ICIM Arad, „trambulina” spre marea performanţă?
Citiți principiile noastre de moderare aici!