Elisabeta Lipă a declarat că legislaţia nu permite intonarea imnului naţional înaintea competiţiilor interne, astfel că FR de Baschet a încălcat legea când a introdus în propriul regulament obligativitatea intonării acestuia înaintea meciurilor din ligile naţionale.
Suferă că nu i-au cântat imnul?
„Nu ştiu dacă e relevant, dar nu mi s-a cântat niciodată Imnul la vreo competiţie naţională şi am caştigat 25 de titluri de campioană naţională în carieră. Nici în deschiderea meciurilor din capionatul intern, la fotbal, handbal, volei, rugby, polo şi alte discipline NU se intonează Imnul Naţional deoarece nu este permis de legislaţia în vigoare în România. Nu am făcut altceva decât să respect şi să aplic Legea în România în spiritul Constituţiei pe care am jurat la Învestire, în onoranta funcţie de ministru. Atât!”, a declarat, printre altele, Lipă, pe pagina ei de Facebook.
Notificare MTS
MTS a trimis o notificare federaţiilor naţionale, în care le avertiza pe acestea că, potrivit legii, intonarea imnului naţional se face doar înaintea „competiţiilor sportive oficiale internaţionale în care este reprezentată România”.
“Imnul naţional al României se intonează în mod obligatoriu pe stadioane şi alte baze sportive, cu ocazia desfăşurării competiţiilor sportive oficiale internaţionale în care este reprezentată România; Imnul naţional al altor state se intonează numai cu prilejul vizitelor, festivităţilor şi ceremoniilor oficiale cu caracter internaţional, împreună cu imnul naţional al României, înaintea acestuia. Nerespectarea dispoziţiilor din Hotărârea Guvernului nr. 1157 din 21.11.2001 constituie contravenţie în temeiul art. 24 alin. (1) lit. j) din acelaşi act normativ şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 2.500 – 5.000 lei, iar constatarea contravenţiei şi aplicarea amenzii se fac potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1157 din 21.11.2001”, se arăta în adresa semnată de Elisabeta Lipă.
Incident în Covasna
Această notificare a fost făcută după un incident petrecut, la 5 ianuarie, la Sfântu Gheorghe, la meciul de baschet feminin Sepsi – „U” Cluj. Antrenorul bosniac al Universităţii Cluj, Dragan Petricevic, a declarat după meci că el şi echipa lui au fost înjuraţi tot timpul, pentru că după intonarea imnului României şi-a trimis jucătoarele la încălzire, în timp ce formaţia gazdă cânta împreună cu galeria proprie „imnul Ținutului Secuiesc”.
Testul imnului (și) la Arad
Interesat de văzut este dacă FR de Baschet se va supune ordinului dat de MTS, mai ales că legislația invocată nu specifică niciunde că este interzisă intonarea imnului înaintea unor competiții interne, ci doar obligativitatea intonării înaintea competițiilor internaționale. La Arad, primul test al imnului național este duminică (ora 15.00), când ICIM întâlnește campioana CSM Târgoviște.
Citiți principiile noastre de moderare aici!