Fostul căpitan de echipă, Adrian Rusu. Care, chipurile, ar fi părăsit „corabia” la greu, lăsând un gol imens în defensiva pâncotană. „Sunt dezamăgit. Mă doare. Era căpitanul meu de echipă, îi mobiliza pe băieţi şi dintr-o dată s-a transformat într-unul care renunţă pentru o echipă din fotbalul judeţean. E problema lui, dar am vrut să lămuresc „cazul Rusu”, pentru că eu şi preşedintele Piroş chiar am insistat să rămână” – a spus tehnicianul „şoimilor”.
Mister îl atacă pe fostul căpitan
Mister îl atacă pe fostul căpitan
Deşi cunoaşte mai bine ca oricine adevărul, Ionuţ Popa a găsit „ţapul ispăşitor” pentru eşecul cu Olimpia.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Vineri, 22 noiembrie 2024, în timp ce se afla la volanul unei mașini, el ar fi lovit o femeie pe trecerea de pietoni și ar fi fugit de la locul accidentului.
Local
Corala „Contrast”, Analia Selis, Maria Răducanu și Diana Selagea se numără printre invitați.
Mapamond
Austria s-a oferit din nou ca posibilă locaţie pentru găzduirea de negocieri de pace vizând încetarea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, scrie marţi dpa.
România
Funcţionarii publici care au beneficiat de majorarea salarială de până la 50% pentru orele efectuate în cadrul proiectelor finanţate din fonduri europene nerambursabile nu pot primi şi majorarea salariului de bază cu 15% pentru complexitatea muncii, a decis Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Mapamond
Şeful Comitetului Militar al NATO, amiralul olandez Rob Bauer, a îndemnat luni companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război şi să îşi adapteze în consecinţă liniile de producţie şi distribuţie pentru a fi mai puţin vulnerabile la eventualul şantaj din partea unor ţări precum Rusia şi China, potrivit Agerpes.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!