ARAD. Atmosferă incendiară, duminică seară, în Sala Sporturilor, aproape 2000 de împătimiţi ai sportului cu mingea la coş trăind cu sufletul la gură finalul unui nou episod „El Clasico” din baschetul feminin românesc. Şi chiar dacă favoritele publicului nu au izbutit să învingă, fanii arădeni au fost darnici cu aplauzele, apreciind efortul unora dintre elevele pregătite de Jose Araujo. Pentru că au fost şi jucătoare care au dezamăgit, prin joc şi atitudine.
Victoria campioanei en-titre nu poate fi pusă la îndoială, cu puţine excepţii, CSM Târgovişte fiind mereu la conducere pe tabela de marcaj. Revenirea galben-albastrelor din sfertul trei s-a dovedit a fi un simplu „foc de paie”, ex-arădencele Givens şi Coker rezolvând problema învingătoarei, într-un final tensionat (şi) de gestul ţigănesc al galeriei venite de pe Dâmboviţa, care a oprit un contraatac al arădencelor cu role de hârtie aruncate din înaltul tribunei. Gest care, sperăm, nu va trece nesancţionat de mai marii Federaţiei.
Mâini moarte
Cu (prea multe) mâini moarte sau parţial în echipă, Univ Goldiş ICIM Arad a cedat, scor 63-71 (pe sferturi: 15-20, 15-14, 22-22, 11-15). Şi-au trecut numele pe lista marcatoarelor: Simmons 19 (2), Engelman 14 (1), Broomfield 13, Milovanovic 8 (1), Plouffe 7 şi Crăciun 2 – Arad; Givens 23, Coker 21, Whittington 10, Green 7 (1), Watson 4, Huţanu 3, Stoenescu 3 (1) – Târgovişte.
A plouat cu pluşuri
Ca de obicei, când vine vorba de solidaritate, arădenii ştiu să se mobilizeze la maximum. Au dovedit-o şi duminică seara, când parchetul Sălii Sporturilor s-a transformat într-un covor de pluşuri dăruite din suflet pentru sufletul unor copii nevoiaşi, la chemarea Asociaţiei Cetatea Voluntarilor Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!