Mai întâi, Gavra şi Blănaru au ajuns la Academia de Fotbal a lui Gică Hagi, luând faţa altor sute de juniori, selecţia având un caracter naţional. A venit rândul lui Puşa, al cărui transfer la Triestina a surprins, dar, conform celor declarate de Pio Del Monaco, jucătorul plecat din Sânleani şi-a câştigat deja un loc de titular în echipa „primavera”.
În aceste zile, alţi trei juniori „marca Sânleani” îşi vor încerca norocul în Italia, la o altă grupare de Serie B, Cesena. Este vorba despre Monac, Vlad şi Cornea (cel din urmă aflându-se şi în vederile lui Ionuţ Popa, pentru un transfer la UTA). Joi, cei trei vor fi testaţi, pentru o ultimă impresie, într-un joc amical, după care italienii vor da un verdict.
În fine, un alt jucător, Filimon, va pleca, în viitorul apropiat, în Italia, pentru a susţine probe de joc la „primavera” AC Milan.
„Mă bucur că, într-un timp relativ scurt, am reuşit să facem cunoscut Sânleaniul în fotbalul românesc şi italian. Sunt convins că şi alţi jucători vor călca pe urmele lui Gavra, Blănaru şi Puşa” – ne-a declarat „boss”-ul grupării de Liga IV, Teodor Bulzan.
D.S.
Citiți principiile noastre de moderare aici!