Cu coada ochiului şi la Federaţia Română de Fotbal, care judecă aproape săptămânal contestaţii contra celor de la ACS Şirineasa, cei de la Naţional Sebiş se pregătesc pe plan local, un semi-cantonament care le va prinde bine în campionat elevilor pregătiţi de Călin Cojocaru.
Două noutăţi
Naţional Sebiş caută, tot timpul, tinere talente, iar acum pare că a găsit doi jucători de perspectivă. Nu vrea să-i scape, managerul-antrenor anunţând că se va semna contracte cu aceştia. „Am adus doi tineri, Giuga şi Pop, primul având 20 de ani, celălalt, 18. Giuga vine din postura de campion naţional cu tineretul lui Dinamo şi e un fundaş central de calitate. Pop vine de la Bistriţa, poate juca atât fundaş, cât şi mijlocaş dreapta. Sunt doi tineri de perspectivă, cu potenţial, sunt foarte mulţumit de cum s-au pregătit până acum, au dat un randament excelent. O să-i şi legitimăm şi cu siguranţă ne vor ajuta” – ne-a declarat Călin Cojocaru.
Pregătirea merge bine
Pe de altă parte, trebuie spus că Naţional Sebiş îşi „încarcă bateriile” pe plan local, având condiţii excelente de pregătire, cazare, masă şi refacere.
„Pregătirea decurge normal, sunt mulţumit de cum răspund băieţii la solicitările noastre. Avem un lot tot mai tânăr, valoros şi deja ne gândim la primul meci din retur, cel cu Deva, pe care ne propunem să-l câştigăm, alt obiectiv neputând avea. Am aşteptări mari de la echipă în partea a doua a campionatului” – a conchis Cojocaru.
De notat că Marco Enciu şi-a revenit după accidentare şi a putut să se pregătească normal din a doua zi de cantonament.
„Amical” cu Sântana
După ce a evoluat contra celor de la Millenium Giarmata, sâmbătă trecută, la Dezna (timişorenii fiind în cantonament la Moneasa), Naţional câştigând destul de clar, cu 3-1, sebişenii vor da piept, la final de cantonament, cu Unirea Sântana, chiar la Sebiş. Meciul va avea loc sâmbătă, de la ora 11.
Citiți principiile noastre de moderare aici!