Unii spectatori i-au reproşat capitanului Morariu faptul că i-a înjurat imediat după golul Metalurgistului, iar antrenorul Mihai Petcuţ a primit foarte multe apostrofări din tribune, cerandu-i-se chiar demisia. Cei din Cugir au obţinut trei puncte uriaşe în lupta pentru promovare, chiar pe terenul principalei contracandidate.
***
La Pâncota, Şoimii au reuşit să se impună în faţa celor de la Oşorhei, cu scorul 3-2.
***
În derbiul ligii a 4-a, pe stadionul Telecom, UTA “Bătrăna Doamnă” a reuşit să se impună pe final de meci cu scorul 1-0.
Min 90. GOL! Oaspeţii dau lovitura la Sebiş în ultimul minut de joc. Neacşa a gafat nepermis în careul mic, Man a preluat mingea şi a şutat cu sete în plasa pe lângă Şoltez: 1-2. Portarul gazdelor s-a şi accidentat la această fază şi a fost schimbat cu Lazea. S-au arătat 5 minute de prelungire.
Min 81. Fostul jucător la UT-ei, Oară a ieşit accidentat, în locul său intrând Man.
Min 74. Gazdele fortează victoria scoţând un fundaş şi introducând pe pe teren un atacant: Răduca a intrat în locul lui Jude.
Min 71. GOL Sebiş! Până la urmă gazdele au reuşit să egaleze prin golul capitanului Morariu care a trimis cu capul sub bară făcând inutilă intervenţia portarului Tiuţ care a reuşit doar să atingă mingea. Centrarea a venit de pe dreapta de la Coţan (1-1).
Min 68. Deşi, se părea că a suferit o accidentare gravă, autorul golului de până acum, Şuteu, s-a ales doar cu o lovitură mai uşoară la cap, însă a trebuit să fie schimbat în locul său intrând Câmpean.
Min 60. După un început în forţă al gazdelor, presiunea la poarta lui Tiuţ a mai pierdut din intensitate, aşa că partida este din nou echilibrată. La Pâncota echipa din Oşorhei a egalat, 2-2.
Min 47. Mândruşcă, la prima atingere a mingii a trimis cu capul lângă bară, însă Tiuţ a parat incredibil. Jucătorul Sebişului intrase pe teren înainte cu 20 de secunde în locul lui Digbeu.
Min 46. Startul reprizei secunde la Sebiş, oaspeţii efectuând prima schimbare, pe teren intrând Radu.
Min 45. Pauza la Sebiş. Oaspeţii conduc cu 1-0, oarecum contrar aşteptărilor, însă a fost suficientă o neatenţie în careul Naţionalului pentru ca Metalurgistul să conducă după primele 45 de minute. Între timp, la Pâncota, Şoimii a întors scorul şi conduce cu 2-1. Goluri Burian şi Ad. Rusu. Pe terenul Telecom, Gloria si UTA “Batrana Doamna” se află la egalitate 0-0.
Min 34. Ocazie imensă de egalare pentru gazde, Blănaru şutând din 5 metri în portarul Tiuţ.
Min 31. GOL! Lovitura de teatru la Sebiş. Oaspeţii au deschis scorul prin Şuteu care a marcat cu capul din careul mic după o centrare din corner a lui Itu: 0-1.
Min 20. Spiritele s-au încins la Sebiş, jucătorul oaspeţilor Potopea fiind eliminat de pe teren după un fault dur făcut la mijlocul terenului asupra lui Dobricean. A urmat o altercaţie, jucătorii celor două echipe schimbândi-şi cateva “amabilităţi” la final portarul Tiuţ respectiv Morariu văzând cartonşul galben. Tot atunci, pentru proteste, Itu a fost şi el avertizat, pentru ca imediat Neacşu să vadă cartonaşul galben tot din cauza protestelor.
Min 15. Sebişenii deţin iniţiativa însă nu reuşesc să pună în pericol poarta adversă, un adversar fiind şi terenul de joc care nu e la nivelul pretenţiilor echipei gazdă. Cei 600-700 de spectatori au exultat în momentul în care la staţia de amplificare a astadionului s-a anunţat faptul că CS Oşorhei a deschis scorul în partida de la Pâncota cu Şoimii.
Min 6: Bozian a trecut şi el pe lângă deschiderea scorului, portarul Tiuţ scoţând mingea de sub bară.
Minutul 2: Beuran a ratat o imensă ocazie de a deschide scorul în chiar minutul 2 al marelui derbz din seria a 5-a din liga a 3-a la fotbal.
Formaţii:
Sebis: Şoltez, Jude, Albert, Morariu, Neacşu, Beuran, Digbeu, Bozian, Coţan, Dobricean, Blănaru.
Cugir: Tiuţ, Trăşcan, Cristea, Potopea, Shculler, Neagu, Itu, Negură, Şuteu, Oară, Radu.
Meciul este arbitrat de Florin Mazilu (Satu Mare, la centru), Răzvan Nistoran (Reşita) şi Dănuţ Costea (Satu Mare) asistenţi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!