A urmat o altă premieră, prezenţa unui pugilist aradean la Campionatele Europene de seniori. Emoţiile şi lipsa de experienţă l-au privat pe Cristofor Alexandru (cat. 81 Kg) de o prezenţă pe tabloul principal al competiţiei de la Moscova.
În fine, clubul condus de Adolf Ivanovici se află în faţa unei alte premiere. Este vorba despre participarea primei sportive de la Box Club UVVG la o întrecere continentală. Este vorba despre Eugenia Anghel (cat. 46 Kg), care va încerca să se întoarcă acasă cu o medalie de la Campionatele Uniunii Europene, concurs găzduit de Ungaria în perioada 31 iulie-8 august.
Ţinta, medalie europeană
„Am mare încredere în Eugenia Anghel. Este o pugilistă de viitor, care poate şi trebuie să se întoarcă medaliată de la europene, pentru a scrie o nouă pagină de istorie pentru Box Club UVVG” – ne spune Adolf Ivanovici. Care ţine să mulţumească, în mod deosebit, Senatului UVVG, rectorului Aurel Ardelean şi primarilor de Arad şi Pecica, Gheorghe Falca, respectiv, Petru Antal, pentru sprijinul necondiţionat acordat.
Întrebată ce aşteptări are de la prima sa ieşire europeană cu-adevărat importantă, Eugenia Anghel ne-a declarat: „Voi da totul pentru a face o bucurie arădenilor pasionaţi de box, celor care au avut încredere în mine”.
D.S.
Citiți principiile noastre de moderare aici!