Dovadă ultima promovare, la excepţional – pe baza calificativelor obţinute în jocurile internaţionale la care a fost delegat în acest an – în topul internaţional a arbitrilor de centru. Astfel, cel mai valoros arbitru al Aradului a ajuns în categoria a II-a, anti-camera categoriei Premier, acolo unde România îl are doar pe Alexandru Tudor.
La cei 30 de ani ai săi, Haţegan devine cel mai tânăr „fluieraş” european din categoria a II-a, alături de un central din Slovenia, semn că UEFA îşi pune mari speranţe în arădean. La momentul de faţă, arbitrajul românesc este cel mai bine reprezentat de Cristi Balaj (Premier Development), care este la un singur pas de cea mai importantă categorie, Elite. Urmează, Alexandru Tudor (Premier), Ovidiu Haţegan şi Alexandru Deaconu (categoria a II-a), Augustus Constantin şi Marius Avram (categoria a III-a) şi Istvan Kovacs (categoria a IV-a).
„Trebuie să recunosc este cel mai frumos cadou pe care îl puteam primi de Sărbători. Mulţumesc tuturor celor care au avut încredere în mine şi m-au susţinut de-a lungul acestui an” – ne-a declarat Ovidiu Haţegan.
D.S.
Citiți principiile noastre de moderare aici!