Astfel, în sfertul patru tabela indica deja 50-41 pentru adversare, elevele antrenorului Mădălin Piperea (fără Răileanu, accidentată) neregăsindu-se. Pe fondul revenirii tricolorelor finalul a fost strâns, totuși meciul s-a încheiat cu scorul România – Danemarca 56-61 (13-9, 14-10, 12-19, 17-23) , pentru fetele noastre înscriind Maxim 10 puncte, Gavrilă 11, Pașca 9, Blănaru 4 și Avram 22.
Nedorita rasturnare de situatie cu Danemarca
Reactualizat la:
ARAD. După ce a condus, în câteva rânduri, la zece puncte diferență (25-15, 27-17, 29-19), România s-a văzut surprinsă astăzi de Danemarca la Campionatul European de baschet feminin Under 16. Nordicele au pus apoi stăpânire pe joc și au izbutit o nedorită (și spectaculoasă) răsturnare de situație.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Prima donație de acest fel a ajuns la Spitalul Județean în luna decembrie a anului trecut, iar acum stocul a fost refăcut.
România
Conducând după ce au consumat alcool sau fără permise valabile, mai mulți arădeni au fost depistați în trafic de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad.
Local
Un șofer băut a provocat un accident pe Bulevardul Revoluției, colț cu strada Nicolae Grigorescu.
UT Arad
ARAD. Juniorii Academiei UTA au „gustat”, din nou, din emoțiile meciurilor oficiale. A fost o nouă rundă din Cupa României, iar tinerii jucători ai „Bătrânei Doamne” a câștigat pe linie.
ARADON opinii
Iarna se pregătește să plece deși parcă nici nu a trecut pe aici. Mi-e tare dor de zăpadă, să stau la fereastră privind căderea fulgilor leneși, să mă scufund în pacea ei ca într-un covor de vată. Dar, nu-i! Și-mi vine să rup fila din calendar că și-a pierdut zăpezile de altădată.
ARADON Sport local
Ediţia 9 a Campionatului Judeţean de fotbal în sală a fost câştigată de o echipă din Liga 5.
Local
Aceștia au mai fost solicitați să intervină cu echipajele SMURD și la 82 de cazuri în care a fost nevoie de asistență medicală.
UT Arad
Mijlocașul UTA-ei este, iarăși, într-un clasament al CIES, de astă dată al mijlocașilor centrali.
Citiți principiile noastre de moderare aici!