Al treilea a fost, însă, cu noroc, deoarece nou-venitul Negoescu (foto) a făcut o repriză secundă de senzaţie, în cele 45 de minute cât a jucat marcând trei goluri.
Naţional Sebiş a trecut, aşadar, de AFK Csikszereda, ieri, pe terenul sintetic de la Miercurea Ciuc, scor 3-2. Echipa din ţinutul secuiesc a deschis scorul şi a condus la pauză, cu 1-0, însă „Rică” Neaga şi-a mai salvat pielea, cu o mutare de senzaţie, introducându-l în teren pe Negoescu, care a reuşit un hat-trick, după care gazdele au redus din handicap.
Naţional Sebiş s-a bazat pe următorii: Tomșa – Bogdanovici, Stupu, Neacșu (min. 46 – Petrovici), Stoian – Avramescu, Lazea – Rus, Mihuța, Z. Radu (min. 65 – Susan) – Rădulescu (min. 46 – Negoescu).
Mâine, sebişenii dau piept cu Unirea Tărlungeni, după care revin acasă din cantonamentul de la Băile Tuşnad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!