Lucru subliniat de către reprezentanţii Federaţiei Române de specialitate prezenţi timp de trei zile în oraşul nostru. „De la condiţiile de cazare şi masă, până la organizarea concursului propriu-zis, totul a fost pus la punct în cele mai mici amânunte. Judo-ul românesc ar fi cotat mult mai bine dacă am avea mai mulţi oameni de talia lui Marius Jebereanu” – a fost concluzia trasă de preşedintele Colegiului Naţional al Arbitrilor, Constantin Savu.
179 sportivi de la 47 de cluburi din ţară şi-au dat întâlnire în sala UAV, pentru a-şi disputa medaliile naţionale de seniori din 2010. Practic, tot ce are mai valoros, sportul pe tatami din România s-a strâns în oraşul nostru. Dacă mai punem la socoteală, prezenţa singurilor doi arbitrii internaţionali – cea mai înaltă treaptă a arbitrajului, care îţi dă dreptul de a participa şi la Olimpiadă – , Ioana Babiuc (Iaşi) şi Marius Jebereanu (Arad), avem întregfit tabloul unei competiţii de valoare.
D.S.
Citiți principiile noastre de moderare aici!