SZCZECIN. Aşa cum au promis înaintea plecării în Polonia, Marius Gyenge şi „dragonii” lui au izbutit să urce de nouă ori pe podiumul de premiere al Campionatului Mondial de karate. Cel mai emoţionant moment a fost când Sergiu, fiul antrenorului Marius Gyenge, a cucerit medalia de aur în proba de kumite, la 14 ani distanţă de când tatăl său devenea la rându-i campion mondial în Italia.
Dar, iată-i pe cei care au urcat pe podiumul mondial de karate: Sergiu Gyenge, locul I kumite şi locul II kata; Roxana Ile, locul II kumite şi locul III kata; Alexandru Cîrdei, locul III kata şi kumite; Anita Forț, locul III kumite; Andrei Han, locul II kumite şi Radu Bizău, locul III kumite.
Fair-play, sensei Marius Gyenge recunoaşte că întrecerea din Polonia a fost afectată de pandemia de COVID-19, unele ţări lipsind datorită restricţiilor de circulaţie existente: „Ne bucurăm că am reuşit să formăm un lot cu care să participăm la această competiţie, vizibil influenţată de criza prin care trece planeta. Au lipsit țările unde restricțiile încă există. Au fost categorii cu sportivi mai puțini, dar și categorii cu un număr mare de sportivi. Mulțumesc părinților pentru încredere și sponsorilor care au ajutat la deplasarea lotului în Polonia: SC Mavros Consult, SC Dedaly Construct, Auto Arad şi Dey Security”.
Trimite articolul
XBravo OS!!! Felicitări.