Mai mult, trupa ambiţiosului Costel Bogoşel a înţepat încă din start, suficient pentru a-şi asigura cele trei puncte.
Era min. 5, când Lupaşcu a înscris cu o lovitură de cap bine plasată, la care portarul Manea a avut partea sa de vină. Replica „oştenilor” lui Ionuţ Popa a întârziat să apară, primul şut pe spaţiul porţii apărate de tânărul D. Paul venind pe finalul reprizei, prin R. Neagoe.
La cinci minute după odihnă, oaspeţii rămân în zece oameni, Petcu fiind eliminat pentru un fault în postură de ultim apărător. Urmează un forcing al arădenilor, dar Gligor şi Lupaşcu, în două rânduri, trec de puţin pe lângă majorarea scorului. Singurele ocazii periculoase la poarta studenţilor de la Vasile Goldiş au purtat pecetea argintului viu, Cl. Ionescu, de fiecare dată mingea trecând razant cu transversala.
Victorie importantă, care va întări moralul trupei din Aradul Nou, în perspectiva viitoarelor confruntări. De partea cealaltă, „plăieşii” lui Ionuţ Popa mai au mult de lucru până a putea emite pretenţii la revenirea în elită.
CSU Vasile Goldiş – Poli Iaşi 1-0 (1-0)
A marcat: Lupaşcu min. 5
Formaţii – CSU Arad: D. Paul – Bilia, Nicolau (min. 55, Aldea), Miculescu, A. Gligor – D. Şandru, Bundea, Petrescu (min. 78, C. Roşca), Ciubăncan (min. 67, Balla) – Lupaşcu, Dragoş. Poli Iaşi: Manea – B. Şandru, Petcu, Vlaicu, Sârghe – A. Neagoe (min. 75, Şerbănescu), Drida (min. 82, Herghelegiu), Cornea, R. Neagoe – Cl. Ionescu, Pălimaru.
Arbitrii: Dan Monea (Aiud) – centru, Florin Potora (Cluj) şi Florin Hanca (Aiud) – asistenţi. Obs. FRF: Valer Vancea (Oradea) şi Iulian Spătaru (Timişoara).
D.S.
Citiți principiile noastre de moderare aici!