Aruncând o simplă privire asupra programului etapei a 14-a din Liga 3 la fotbal, constatăm că nu sunt premise pentru obţinerea unei recolte bogate în puncte.
„Balul” îl deschide vineri, ora 14, sămădăii de la LT Cermei cu o deplasare (im)posibilă pe terenul lui Phoenix Buziaş, unde se câştigă greu punct(e). Apoi sâmbătă, tot de la ora 14, avem parte de un derby judeţean, Şoimii Lipova – ACB Ineu, aparent disproporţionat dacă privim strict clasamentul. Cum însă „şoimii” sunt în cădere liberă, departe de obiectivul numit play-off şi au mari probleme de efectiv, trupa lui Sculici poate spera la un rezultat pozitiv, care le-ar permite să predea „lanterna roşie”. Care ar putea fi preluată de nou-promovata CS Socodor, care are şanse foarte mici de a încurca socotelile liderului neînvins, FC Bihor. Chiar dacă evoluează pe teren propriu, trupa pregătită de tandemul Cameniţă – Darazs nu pare a fi în stare să obţină ceva din duelul cu principala candidată la promovarea în liga secundă.
În fine, cel mai echilibrat joc al rundei, prin prisma ierarhiei Seriei a 8-a, se joacă sâmbătă, ora 14 şi opune echipele CS Peciu Nou (locul 2, cu 27 puncte) şi Progresul Pecica (locul 4, cu 25 puncte). Un duel în care orice rezultat este posibil, între două echipe care preferă fotbalul ofensiv şi care, cu certitudine, se vor număra printre cele patru calificate în play-off.
Citiți principiile noastre de moderare aici!