Arădeanca noastră va concura la înot, alături de alți copii care din pasiune pentru sport depășesc orice bariere, Erna Veress (Odorheiu Secuiesc), Codruț Moldoveanu (Ploiești) și Andrei Cupșa (Baia Mare), lotul înotătorilor fiind antrenat de Andrei Anuţoiu. „Își dorește foarte tare să urce pe podium și pentru asta muncește cu sârg și determinare”, este caracterizarea făcută Marei de către forul românesc de profil.
Cel mai important eveniment sportiv adresat persoanelor cu dizabilităţi intelectuale din lume se derulează în perioada 14-21 martie la Abu Dhabi şi va reuni 7.000 de sportivi din 170 de ţări, care se vor întrece la 24 de sporturi. La precedenta ediţie, desfăşurată la Los Angeles, sportivii Special Olympics au adus României 7 medalii de aur şi peste 20 de medalii, în total.
De remarcat că fosta mare gimnastă Nadia Comăneci, ambasadoarea Fundaţiei Special Olympics din România şi membră a Comitetului Director Special Olympics International, a iniţiat o campanie de strângere de fonduri pentru susţinerea participării sportivilor din România. Campania se derulează pe platforma de fundraising Galantom, sub sloganul „Susţin participarea sportivilor cu dizabilităţi intelectuale la Jocurile Mondiale Special Olympics 2019!”, şi are ca ţintă suma de 220.000 de lei (48.000 de euro), necesară acoperirii costurilor de transport şi echipamente pentru cei 35 de sportivi care vor reprezenta România.
Bronz la JO de iarnă
Reamintim că Mara Oprea (16 ani) a reuşit să cucerească o medalie de bronz la Jocurile Mondiale de Iarnă Special Olympics 2017, din Austria. Mara a urcat pe podium în proba de snowshoeing, după ce în prima sa apariţie pe pârtiile austriece a ocupat locul 4 în proba de mers/alergare pe zăpadă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!