Trei arădence reprezintă judeţul nostru la Olimpiada de la Londra. Alături de cunoscutele Daniela Dodean şi Lucia Mihalache, la întrecerile desfăşurate sub cercurile olimpice se mai află Talita Baqlah, o înotătoare de doar 16 ani, care este născută la Pecica, dar şi-a îndeplinit visul într-o altă lume.
Vis împlinit la arabi
Talita Baqlah (1,70 m) este una dintre cele patru fete din echipa de nouă sportivi care reprezintă Regatul Haşemit al Iordaniei, ţără arabă cu 6,4 milioane de locuitori, la Jocurile Olimpice de la Londra.
Sportiva originară din Pecica a reprezentat Iordania la numeroase concursuri internaţionale, obţinând medalii din fiecare metal. La cea de a XIV-a ediţie a Campionatelor Mondiale de Nataţie, din China, Talita a reuşit 27.71 de secunde, la 50 de metri liber, probă în care va concura vineri la Olimpiada londoneză.
Rădăcini sportive
Mama sportivei, Judit Sisa, a practicat şi ea sportul, mai precis baschetul, avându-l ca tehnician pe antrenorul emerit Constantin Wünsch. Studiile şi le-a perfecţionat la Universitatea Politehnica din Timişoara, unde l-a cunoscut pe viitorul soţ, un cetăţean din Iordania. Împreună au doi copii, Talita şi Khader, iar din 1998 s-au mutat la Amman.
Bucurie de bunică
„La deschiderea oficială, am văzut-o pe Talita la televizor. Sunt mândră de nepoata mea. Toţi vecini din Pecica mă întreabă de ea. Aştept cu bucurie şi emoţie ziua de vineri, când va concura la Olimpiadă”, ne-a declarat Elizabeta Brezan, bunica sportivei.
Pe urmele surorii
Khader Baqlah calcă pe urmele sorei sale. „Recent a fost la Jocurile Tineretului, tot în Anglia, unde a cucerit, la înot, două medalii de bronz”, spune Elizabeta Brezan. Khader (13 ani) şi sora sa s-au antrenat în unele vacanţe la Arad, unde au fost pregătiţi de profesorii Sebastian Lucaci şi Csaba Nagy (LPS – CSŞ Gloria).
„Mă bucur că au ajuns la această valoare. Contribuţia noastră este însă minimă”, ne-a declarat, cu modestie, antrenorul Csaba Nagy.
Citiți principiile noastre de moderare aici!