Cele mai valoroase opt echipe de baschet masculin formate din liceeni şi-au dat întâlnire la turneul final al Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar (O.N.S.Ş.) organizat ireproşabil de oraşul Focşani.
După trei zile de întrecerii spectaculoase, băieţii de la CN la CN „E. Ghiba-Birta”, pregătiţi de Olimpia Ancateu şi Emerich Davidhazy, au jucat pentru medalia de bronz cu CN „IC Brătianu” Piteşti. După primele două sferturi în care echilibrul din joc şi scor făcea dificil de anticipat învingătoarea, a urmat o perioadă în care arădenilor nu le-a mai reuşit aproape nimic şi, la sfârşitul sfertului al treilea, piteştenii luaseră un avans de 11 puncte ce părea decisiv. Însă cel ce avea să devină MVP-ul turneului, arădeanul Bogdan Costa (foto) a reuşit să-şi aducă echipa în joc şi la trei puncte de formaţia Piteştiului. Eliminarea sa pentru a cincea greşeală personală a încheiat, practic, partida pentru arădeni, care au pierdut cu 63-53 fiind nevoiţi să se mulţumească cu locul al patrulea, aceasta fiind însă cea mai bună performanţă a anului pentru echipele arădene în ONSŞ. Alături de echiap turneului, organizatorii au atribuit două premii speciale, care au revenit unor arădeni, Cel mai tânăr jucător: Ovidiu Mihotă şi Jucătorul turneului: Bogdan Costa. „Toţi cei prezenţi au fost de părere că Bogdan Costa a fost cu o clasă peste ceilalţi jucători, având cu adevărat un viitor în baschet”, ne-a declarat profesorul Emerich Davidhazy.
Colegiul National „ Elena Ghiba Birta” a prezentat lotul: Bogdan Costa, Călin Cristescu, Claudiu Iordache, Horia Vlad, Andrei Iordache, Ovidiu Mihota, Cristian Suba, Adrian Anghelina, Andrei Marcu şi Răzvan Popovici. Aurul a revenit CN „A. Vlaicu” Bucureşti, 59-49 în finala mare cu LPS Focşani.
Dan Lazăr
Citiți principiile noastre de moderare aici!