Este vorba de conducătoarea de joc Jence Rhoads (1,81 m, 25 ani), care campionatul trecut a evoluat pentru echipa Sepsi Sf. Gheorghe, având medii de 11,7 puncte pe meci, 5,8 pase decisive şi 50,6%, reuşite de două puncte.
Despre această din urmă achiziţie ne-a vorbit prof. Dan Moraru, consilierul tehnic al grupării campioane a României: „Faţă de anul trecut, când toate jucătoarele străine le-am ales pe viu şi am ştiut ce alegem, în acest sezon, lucrurile stau taman pe dos. Singura excepţie este Jence Rhoads, jucătoare pe care o ştim de la Sf. Gheorghe. Sunt sigur că va da randament în mod mulţumitor vizavi de pretenţiile clubului nostru. Jence Rhoads are avantajul şi calităţile necesare ca, în situaţii speciale, să evolueze pe poziţiile 2 şi 3”.
Toate achiziţiile verii şi provocările noului sezon le vom afla într-o conferinţă de presă programată pe 16 septembrie. Până atunci, oficialii Univ Goldiş ICIM testează piaţa autohtonă, în scopul completării lotului cu baschetbaliste care să poată reprezenta soluţii viabile pentru noul antrenor, portughezul Jose Araujo.
Citiți principiile noastre de moderare aici!