Aşa s-a întâmplat şi miercuri seară într-o Polivalentă aproape plină, la meciul de debut în noul an, contra cehoaicelor de la Valosun Brno.
Aplauze pentru Cherisse
Conservator, Stacey Nolan a început în 5-ul care s-a consacrat în prima parte a campionatului: Ciocan – Brosovszky – Roberson – Savic – Toma. Conştiente că nu pot emite pretenţii la Arad, cehoaicele s-au prezentat în doar şase jucătoare, care s-au străduit să ţină aproape. Au reuşit, rareori, să-şi impună jocul, diferenţa de doar 30 puncte la final datorându-se relaxării arădencelor, care au apăsat pe accelerator doar cât a fost nevoie pentru a-şi proteja succesul. După 24-12 (min. 10), în garnitura ICIM-ului au început înlocuirile.
Cel mai aşteptat moment a fost cel al revenirii americancei Cherisse Graham, care a fost primită cu aplauze generoase. Iar jucătoarea de peste Ocean n-a rămas datoare, momentele ei de magie fiind savurate la intensitate maximă de cei aproape 2 000 de spectatori. Ca şi pasele geniale ale inepuizabilei Monica Brosovszky ori acţiunile top-modelului Ashlee Roberson.
12 marcatoare
Un lucru mai rar întâlnit într-o competiţie europeană inter-cluburi, toate cele 12 jucătoare ale ICIM-ului trecute pe foaia de joc au reuşit să-şi treacă numele pe lista marcatoarelor, tehnicianul american oferind şansa tuturor jucătoarelor să bifeze minute într-un meci de Liga Europei Centrale.
ICIM Univ Goldiş – Valosun Brno 88-58
Pe sferturi: 24-12, 19-18, 24-10, 21-18
Marcatoare – ICIM Goldiş: A. Roberson 17 (1), M. Brosovszky 13 (2), L. Toma 12, A. Meszaros 12, C. Ciocan 7 (1), C. Graham 6 (1), L. Drăgoescu 6 (1), A. Mercea 5 (1), B. Urban 4, B. Savic 2, I. Nagy 2 şi D. Moraru 2. Valosun Brno: Mrnakova 19 (2), Krizova 14, Mracnova 11 (1), Vyhnakova 5 (1), Zatloukalova 5, Kubinova 4.
Arbitrii: Doru Vinaşi (Cluj) şi Alin Faur (Timişoara). Delegat FIBA: Radu Bucerzan (Timişoara).
D.S.
Citiți principiile noastre de moderare aici!