Disperat de neputinţa echipei pe care a creat-o după chipul şi asemănarea sa, Gigi Becali, patronul echipei Steaua, încearcă să găsească vinovaţi, împroşcând cu noroi în dreapta şi-n stânga. Ultimul vizat, arădeanul Ovidiu Haţegan, arbitrul creditat cu cele mai mari şanse să ajungă să oficieze la un turneu final de campionat european sau mondial.
Becali pretinde că a aflat un zvon, cum că Haţegan ar fi încasat 150 000 euro, în urmă cu trei ani, pentru a acorda un penalty în meciul U Cluj – CFR Cluj, care a decis campioana.
Îl dă în judecată
Vizibil marcat de cât de departe poate să meargă josnicia unor oameni, Haţegan este decis să-l acţioneze pe Gigi Becali în judecată, în instanţele civile şi sportive, dacă oficialul stelist nu-şi cere scuze public. „S-a mers prea departe. M-a jignit de atâtea ori, dar de data aceasta s-a umplut paharul. Să-şi probeze afirmaţiile. Acel meci a fost extrem de mediatizat şi se cunoaşte cine a încercat să decidă meciul prin culise. Nu sunt corupt, nu eu am fost anchetat în cazul Valiza” – a precizat Haţegan.
În apărarea ecusonului FIFA arădean a sărit şi fostul preşedinte CCA, Aron Huzu: „Haţegan este un om integru, nu cred ce se spune despre el, că ar fi încasat 150 000 euro pentru o lovitură de pedeapsă”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!