
„Scopul final al judo-ului este să îţi creeze o disciplină perfectă care să te ajute să faci lumea mai bună” - spunea Jigoro Kono, creatorul judo-ului. Acesta a fost mereu şi dezideratul familiei Kunszabo, tatăl Mihai şi cei trei copii, Luca, Matei şi Maria. Două generaţii, aceeaşi poveste de succes pe tatami arădean, un exemplu de urmat...

SÂNTANA. Cu Alin Horvath în rol de „maestru de ceremonii” și în organizarea Asociaţiei Educaţie prin mişcare, ACS Viitorul Caporal Alexa şi Primăria Oraşului Sântana, sâmbătă, 1 februarie, de la ora 9, va avea loc prima ediţie a Cupei Micilor Talente la fotbal, competiţie rezervată copiilor Under 9.

MONEASA. Din dorinţa de a „prepara” cât mai bine sezonul fotbalistic de primăvară, Petre Bulza, preşedintele grupării de Liga 3, Lunca Teuz Cermei, cu sprijinul autorităţilor din comuna cu acelaşi nume, au reuşit să asigure băieţilor pregătiţi de Norbert Polgar un cantonament de şase zile în staţiunea Moneasa.
Local
Familia îndoliată a anunțat programul serilor de priveghi și rugăciune pentru dr. Gheorghe Domșa.
Mapamond
NATO intenţionează să construiască un sistem de conducte din Germania până în Polonia şi Republica Cehă pentru a asigura o aprovizionare rapidă cu combustibil pentru avioanele de luptă în cazul unui război cu Rusia, informează săptămânalul german Der Spiegel, preluat de Reuters.
România
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) informează, sâmbătă, că a strâns peste 200.000 de semnături pentru Călin Georgescu, numărul prevăzut de lege pentru depunerea candidaturii acestuia la alegerile prezidenţiale fiind atins la acţiunea desfăşurată începând de la ora 11:00 în Piaţa Constituţiei.
Local
Sâmbătă, 22 februarie, în urma stării de sănătate extrem de grave în care se afla, Gheorghe Domșa a pierdut lupta pentru viață.
ARADON Sport local
FCC Baschet UAV Arad joacă în această seară în ultima etapă din sezonul regulat în deplasare cu CSM CSU Constanța.
Local
Vineri seara fostul director al Casei de Asigurări de Sănătate Arad, Gheorghe Domșa, a ajuns în stare critică la Urgențe după ce a suferit o ruptură de aortă.
4
Local
După ce a fost manager la Spitalul de psihiatrie și pentru măsuri de siguranță Ștei, Ciprian Luca va fi acum administratorul public al Devei.