ORADEA. Ionuţ Popa a reuşit să-şi pună, din nou, bine elevii în teren, precum la Caransebeş, iar rezultatul de azi, de pe stadionul „Iuliu Bodola” s-a văzut. A fost acelaşi, 0-0, însă jocul a fost mai animat decât în precedenta deplasare.
Glonţul le-a trecut pe lângă ureche pâncotanilor încă din minutul 4, când Florin Pop a reluat în bară o minge centrată de Mihuţ. Imediat, oaspeţii au ripostat şi Gavrilescu a fost la un pas să profite de o degajare greşită a lui Fildan, însă Mihuţ a oprit mingea ce se îndrepta spre gol. Ocazii imense, care putea desprinde oricare dintre echipe. Cigan putea face şi el 1-0, dar a şutat, incredibil, în Irimia, de la 7 metri. Apoi, până la pauză, jocul a fost echilibrat, s-a jucat mai mult între cele două careuri, fără alte ocazii de gol.
După odihnă, tot orădenii au început mai bine şi au marcat, dar golul căpitanului Lazăr a fost anulat pe motiv de ofsaid. Şoimii au avut două oportunităţi de gol, dar Gavrilescu a gândit prea mult o minge pe acre scria gol, după ce a scăpat singur spre poarta lui Fildan, Bactăr reuşind în ultimul moment să întindă un picior şi să îndepărteze pericolul. Issa a avut, un şut periculos, dar alături. Până la final nu s-a mai întâmplat nimic notabil, aşa că rezultatul a rămas alb, 0-0.
FC Bihor: Fildan – Mihuţ (Dobrescu), Fl. Lazăr, Bactăr, Letan – Ţoca (Ember), Ban – Fl. Pop, Sorian, Andor – Cigan (Achim). Şoimii: Irimia – Maghici, A. Rusu, S. Traore, Siminic – Polgar (Burian), Dubeştean, Issa, Suciu (Fl. Cuedan), I. Vladu – Gavrilescu (Huţanu). Arbitri: Florin Ovidiu Mazilu (Satu Mare) – la centru; Cristian Nicolae Lucaci şi Radu Despa (ambii din Baia Mare) – asistenţi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!