Lucrurile riscau să scape de sub control la Şoimii Pâncota. După păţania cu jucătorul Casian Maghici, plus alte cinci memorii ce se judecă mâine la Comisia de Disciplină a FRF (Lung, Lengyel, Huţanu, Dragalina şi Vladu cerându-şi drepturile), conducerea clubului a „comis-o” şi sâmbătă, la meciul cu Unirea Tărlungeni, când nu a plătit baremul de arbitraj. Aşa se face că pâncotanii au de dat, în total, până luna viitoare, 35.000 de lei, fără amenzile de la memorii (18.000 lei).
CL Pâncota ia atitudine
Până la urmă, chiar dacă există tensiune între reprezentanţii Primăriei şi o parte din conducerea clubului, lucrurile par să nu scape de sub control. Oraşul nu-şi putea asuma eşecul echipei de fotbal, pe care a finanţat-o până acum cu bani grei, aşa că a luat atitudine. În cursul zilei de luni s-a desfăşurat o şedinţă a Consiliului Local, în care s-au aprobat bani pentru ACS Şoimii Pâncota. Suma nu este făcută publică, însă pare că este suficientă pentru a se scăpa de datoriile ce presează (cele expuse mai sus), plus plata a încă unui salariu către jucători şi staff.
Cine plăteşte baremul?
Cel mai mult „ard” cei 7250 de lei, care trebuie plătiţi până cel târziu vineri în contul Comisiei Centrale de Arbitri. Termenul este până mâine, apoi Şoimii Pâncota va fi neprogramată, însă dacă se plăteşte până cu 24 de ore înainte de următorul meci, se vor trimite oficiali la meci, în speţă la Baia Mare şi jocul se va disputa.
„Nu ştiu cum facem, dar nu ne putem face de râs. Dacă va fi cazul, plătesc eu baremul restant” – ne-a declarat Ionuţ Popa, antrenorul principal al pâncotanilor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!